Nadia Darie – “Mi-am demonstrat că nu este imposibil să crești copii și să faci și altceva pe lângă asta.”

Nadia, tu probabil știi mai bine ca oricine că jurnaliștii nu au sărbători sau zile libere. Din câte înțeleg, tu nu ai avut nici concediu de maternitate?

L-am avut doar pe hârtie. Atunci când a venit pe lume Ionuț, băiatul meu mai mare, eu făceam un master și totodată lucram la radio. Am renunțat la radio pentru că mă canalizam pe master și, bineînțeles, pe copil. Fiind primul, sigur că era destul de greu, pentru că sunt o sumedenie de lucruri pe care nu știi cum să le faci. Eu am avut mare noroc de sora mea mai mare. Ea are copii cu 10 luni mai mari decât copiii mei. Deci, doar năștea sora și rămâneam eu gravidă. Astfel, datorită sfaturilor ei mi-a fost mai ușor. Bineînțeles datorită ajutorului primit de la soțul meu, eu am avut posibilitatea să nu mă opresc. În paralel am început să mă implic și la EA.md. Savuram maternitatea, creșterea copilului, dar reușeam să fac și altceva.

Înseamnă că practic ai crescut și site-ul și copiii în același timp, ținând cont că EA.md a împlinit recent 10 ani și cel mai mare fiul al tău are 8…

Inițial eram reporter la site. Ionuț avea doar câteva luni. Deci, era 2012. Ca mai apoi, în 2013, să mă implic deja în toate și să preluăm site-ul în întregime. Și eu am crescut, și copil am crescut, și site am crescut. Adică s-au întâmplat toate odată. Când a venit Matei, practic până în ultima zi am fost implicată în redacție. Nu am făcut pauză nicio zi. Fiind online, după ce am născut, deja a doua zi eram pe texte și pe subiectele din redacție. În primele luni, când alăptezi cu ceasurile, eu scriam, editam știri de pe telefon. La ședințe, la birou, eram cu Matei în sling. La 8 luni am revenit parțial, cu fetele, în redacție. Luasem o bonă pe jumătate de zi. După exact un an, eu am revenit full-time și de atunci el a mers la grădiniță. Adică de la 1 an și 8 luni.

Și asta nu a fost greu?

Nici nu știu cum să-ți spun. Poate a fost greu. Poate din punctul unora de vedere am sacrificat momente dulci de maternitate și nu am acordat suficientă atenție copiilor. Dar eu nu cred că ei au simțit carențe. Ei au simțit că au o mamă activă și asta e mai important decât să aibă o mamă care se perimează acasă.

Până la 8 luni îl luai mereu cu tine la muncă?

Da. El rămânea acasă doar când aveam ieșiri mai lungi. Dar a fost alăptat exclusiv la sân până la 6 luni și apoi până aproape la doi ani. Deci, chiar dacă am ieșit la muncă, nu i-am stricat regimul și nu l-am privat absolut de nimic. Mai mult, nu-i un semn de laudă, dar eu nu m-am oprit nici atunci când, la 3 luni, băiatul mai mic a avut o intervenție chirurgicală. Asta a însemnat pentru mine spitalizare cu el timp de trei săptămâni. Ca mamă a fost foarte greu. Tot ce pot să doresc acum unei mame este să nu ajungă prin spitalele moldovenești. Noi am avut noroc de medici foarte buni, dar mediul spitalicesc, detaliile legate de sănătate sunt foarte sensibile. În general, stresul prin care treci, gândindu-te că bebelușul merge la o intervenție și el are numai 3 luni. Și acolo se lucrează milimetric… Stresul este extrem de mare. Nici atunci nu m-am oprit. Soțul meu făcea naveta și îmi aducea câte două powerbank-uri. Unul căutam pe noapte să îl încărc, pentru că în salonul în care noi stăteam la “Centrul Mamei și Copilului”, nu era priză! Trebuia să pot lucra de la telefon, să pot edita textele, să răspund promt. Mai erau niște apariții media planificate. Nu m-am oprit nici pentru o clipă.

Nu te-ai oprit pentru că munca nu-ți permitea, sau pentru că asta cumva te echilibra emoțional ca să treci mai ușor peste situația respectivă?

Nu am avut niciodată contracte drastice, gen „nu ai voie să faci copiii” sau altceva. Am lucrat în condiții normale. Dar atunci când încerci să dezvolți un proiect al tău, de suflet, nu numeri dedicația asta în ore. Practic era ceva asumat și DA, asta mă ajuta cumva să depășesc momentul respectiv, să fiu mereu pe drive, să nu mă ambalez în problemele care pot interveni în creșterea unui copil. Le-am investigat, ne-am focusat să le depășim, dar e important ca ele să fie trecute ușor și pozitiv. Cred că dacă nu aveam drive-ul ăsta, poate sufeream mai mult și treceam mai greu peste asta. Dar, Slavă Domnului, copilul și-a revenit foarte bine. Da, pentru noi ca părinți a fost o lună de coșmar pe care, repet, nu o doresc la nicio mamă. De cealaltă parte, a fost o lecție în care mi-am demonstrat mie că se poate. Că nu este imposibil să crești copii și să faci și altceva pe lângă asta. Ne-am concentrat cu soțul pe asta, ne-au mai ajutat câte puțin bunicii, însă am mizat mereu pe forțele noastre: și în creșterea copiilor, și în ceea ce ține de afaceri.

Acum, la vârsta pe care o au copiii tăi, 8 și 5 ani, care sunt cele mai mari provocări?

Acum provocările sunt ca ei să înțeleagă DE CE și „de ce”-urile devin din ce în ce mai complicate. Sunt întrebări în care trebuie să sapi jumătate de geografie și o pătrime de istorie ca să le poți explica. Acum provocarea este să-i orientăm pe calea dreaptă. Ionuț deja are „cei 7 ani de acasă”, dacă pot să-i zic așa. La Matei încă mai lucrăm. Provocarea este să ținem pasul cu ei, pentru că ei vor totul acum. De fapt, nici nu acum, dar ieri. Și nu așteaptă. Nu mă refer la faptul că noi le luăm tot ce vor ei. Nu, de departe. Vorbim despre diferite situații, despre curiozitatea de a afla ceva, despre „astăzi vreau să practic un sport”, iar „mâine vreau altul”. Iar peste două zile mă răzgândesc și tot așa.

Apropo, atunci când ei îți adresează întrebări mai complicate, ești mămica care le explică sau ești mămica care îi trimite să deschidă cartea și să afle singuri?

Ne străduim să avem răbdarea de a le explica. Să găsim resurse, informații. Uneori însă, e mai benefic să găsească singuri. Depinde! Am avut o discuție cu ei despre specificul mai multor religii și lucrul pe care l-am concluzionat împreună cu soțul meu este că, dacă nu le dăm noi informația, ei s-ar putea s-o afle, dar eronat. Adică, la unele întrebări totuși îi lăsăm să caute și să le descopere singuri. Iar la cele care ni se par nouă mai esențiale, legate de subiecte mai sensibile, sau mai importante, sau mai de interes pentru ei, încercăm să-i ghidăm noi. În felul ăsta, soțul de exemplu, a început să se intereseze mai mult de fotbal, pentru că băieților le place fotbalul și îl practică. Și ca să fie pe o undă cu ei, el este la curent cu toate noutățile, cu toate transferurile. Totul pentru ca să aibă fir de discuție cu ei. Dar eu sunt un pic pe lângă și ei știu asta. Însă eu mă strădui să-i implic în alte activități. Să ajute la bucătărie de exemplu, sau la alte chestii prin casă. Și poate nu întotdeauna, dar ne reușește.

Ești părintele care e sigur că știe ce e bine pentru copilul lui?

Nouă tuturor ne pare că noi știm ce e mai bine pentru ei. Sunt o mamă care apelează mult la instincte. Însă cel protectiv domină, și-l mai calmez uneori (râde).

Dar unii părinți își impun mai mult punctul de vedere, alții își ascultă mai mult copiii… Tu din care tabără faci parte?

Noi în general ne străduim să fim exemple bune pe orice capitol. Chiar dacă am spus un cuvânt necenzurat…

Se mai întâmplă?

Da le mai scapi, te mai enervezi o dată sau… Și îi spui copilului că aceasta este o prostioară (așa le zicem noi) și nu e frumos să o spui. Se întâmplă să ne mai supărăm foarte tare, spre exemplu, în trafic. Dar explicăm copilului de ce am spus ceva urât și altă dată el ne va corecta primul. Revin, noi credem întotdeuna că știm ce e mai bine pentru ei. Dar copilul apreciază comoditatea și își educă gustul, și stilul, și deciziile singur. Era un banc cu familia unor evrei, la tema asta. Cică mama îl strigă pe copil de la geam ca să vină acasă, căci se însera deja. Copilul, de afară, o întreabă pe mama: „Mie mi-e frig sau mi-e foame?”. Deci copilul nu mai știa ce-i cu el, mama credea că știe. E de râs, dar e și de gândit. Da, o mamă știe ce-i bine pentru copilul ei, însă copilul cred că știe cel mai bine – lui trebuie să-i oferim șansa de a alege. Și să-i dăm o haină de rezervă, în caz că-i va fi frig, sau o gustare la pachet, în caz că-i va fi foame.

Deci nu insiști?

Mi-am dat seama că e inutil și că eu îmi stric dispoziția, copilului îi stric dispoziția și nu duce la bine. Am încercat, desigur. Toate mamele încearcă. Tuturor mamelor le pare că au dreptate. Dar dacă copilului i-o tunat să se ducă în papion și în pantaloni sport la grădiniță, el așa se va duce.

Îi alinți?

Pentru mine cele mai memorabile momente din copilărie erau când eram alintată și dezmierdată. De aceea, noi îi dezmierdăm. Ionuț este Ion în acte, de fapt, însă peste tot e chemat Ionuț, încât ne-a sugerat să-i schimbăm numele și în acte (râde). La fel și cu Matei. Da, îi alintăm. Eu până acum mă așez cu ei în pat ca să adoarmă. Le spun poveste și ei pot să negocieze orice (apropo ei negociază foarte mult), dar adormitul cu mama nu-l schimbă pe nimic. Cu tati pot să fie toată ziua, să facă antrenamente, să exploreze, să petreacă timp, dar seara mama să fie la somn.

Ziceai că au talent la negocieri…

Noi totul negociem. Și asta a pornit cumva de la Tudor, soțul meu. Au prins firul imediat. Ei înțeleg valoarea a ceea ce negociază, nu contează ce negociază. Ei își dezvoltă vocabularul, prind spiritul de negoț, de întreprinzător și capătă curaj să-și scoată bucățica, orice ar negocia. Fie că schimbă o bomboană pe alta sau vor un cadou sau ceva la ce visează ei foarte mult. Dezvoltăm de timpuriu partea asta de negociere și ne-am prins că ei încep între ei să negocieze, iar asta e adorabil: să te uiți dintr-o parte cum ei încearcă să se convingă unul pe altul de ceva. Să-și aducă argumente unul altuia, de ce e bine să facă sau să cedeze un anumit lucru. Sper să-i ajute asta și în viață.

Cum vă place să petreceți timpul împreună?

Lipim colțunași toți împreună, facem curat toți. Băieții ies la stadion sau joacă fotbal pe consolă la televizor împreună. Le place să comenteze fotbalul de zici că-s comentatori adevărați. Ne ducem la bunei împreună, la părinții mei. Acolo sunt activități și mai multe, sunt animale, este grădina. Lor la place foarte mult să se implice și să facă tot felul de chestii prin gospodărie. Adică acolo e libertate maximă, de la dezghiocat păpușoi până la dat cu sapa prin grădină. Îi lăsăm să încerce de toate.

Nadia, îți mulțumesc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s