Cornelia Ștefăneț – “Unii colegi artiști chiar mă mustrau pentru că nu stau trei ani acasă cu copilul. Dar eu îmi doream să nu pun cariera pe pauză…”

Cornelia, îți mai amintești cum te-a prins vestea că ești însărcinată?

Împlinisem 22 de ani și cam peste o lună și jumătate am aflat că voi deveni mamă. Destul de tinerică… Țin minte că, în acea seară, Marcel a ieșit cu băieții în oraș, iar eu am mers în vizită la o prietenă. Am trecut mai întâi pe la magazin, iar alături era și o farmacie. Aveam parcă o presimțire (nu în zadar se spune că intuiția te ghidează mereu). Așadar, mi-am luat și un test de sarcină pe care l-am făcut imediat ce am ajuns. M-am emoționat enorm când am văzut cele două linii și am început să plâng. Noi ne doream foarte mult un copil și înainte avusesem niște situații similare, dar testele arătau că nu sunt gravidă. Așa că nu mai așteptam, doar mă gândeam că atunci când va fi, va fi! Bineînțeles că atunci când am văzut rezultatul am trăit un amalgam de sentimente diferite pentru că, pe lângă fericirea pe care o simți, îți dai seama că viața ta se va schimba radical.

Care a fost cel mai dificil moment de după naștere?

Cea mai dificilă perioadă a fost recuperarea mea după cezariană. Sau poate nu atât dificilă, cât neașteptată. Eu eram acordată psihologic că voi naște natural. Făceam și sport pentru gravide. Deci, nu admiteam ideea că pot să nasc prin cezariană. Dar, Alexandra a vrut să vină pe lume înainte de termen. În plus, nu era poziționată corect, așa că am mers la cezariană. Eu eram speriată, mai ales pentru că citisem că după operație îmi va fi mai greu să cânt. Și întradevăr mi-a fost foarte greu. Alt moment mai problematic a fost alăptatul, dar am apelat la un specialist foarte bun și l-am depășit repede. A urmat perioada erupțiilor dentare în care noi chiar nu am avut vreo noapte liniștită. După ce a trecut această perioadă, eu cred că am intrat în depresie. Nu am fost la un specialist așa că nu pot să afirm sută la sută, dar cred că am trecut printr-o astfel de stare. Nu voiam să fac nimic, mă deranja absolut tot. Doar auzeam plânsul Alexandrei și începeam să tremur și să plâng și eu. Aveam un sentiment de neputință pentru că nu puteam să o ajut când plângea.

Cât a durat această perioadă?

Vreo două luni. Era exact perioada august – septembrie, cu tare multe nunți. Deci, a fost destul de greu.

Cum ai trecut peste?

Știi, eu de multe ori am spus că sunt tare norocoasă la oameni. Mă refer în primul rând la părinții mei și la Marcel. Dar, în acea perioadă, chiar și medicul Vadim Scarlat, la care am născut, a simțit că e ceva în neregulă și mă suna foarte des ca să mă întrebe: ”ai reușit să mănânci, ai reușit să te plimbi?” Cumva el și, de fapt, toți nanii Alexandrei, pentru că sunt prieteni apropiați ai familiei, m-au susținut și ajutat foarte mult. Ei au fost oamenii care au știut să-mi dea un sfat și care îmi spuneau: ”asta trece, asta e normal, tu ești om și ai un omuleț mic de care trebuie să ai grijă. În afară de asta, grijile tale ce țin de casă și de lucru au rămas aceleași și evident că e un șoc pentru tine.” Eu nu am luat pastile, nu am fost la psiholog. Doar prietenii și familia m-au ajutat să ies din această stare.

Cât avea Alexandra când ai revenit la regimul tău plin de evenimente?

Eu practic deodată am revenit. Sigur că preconizam să-mi iau pauză două luni. Dar, îți spuneam că Alexandra s-a născut înainte de termen. Respectiv, în august eu aveam planificate evenimente pe care nu puteam să nu le onorez. Îmi dădeam seama că sunt situații extreme când artistul poate lipsi, dar parcă nu era corect față de acei oameni. La foarte mulți dintre ei trebuia să cânt chiar la primul dans. Și evident că nu puteam să le zic: ”mă scuzați dar eu am născut și nu voi putea cânta”. Adevărul e că eu am avut și ajutor. Mama mea a fost alături din prima zi în care s-a născut Alexandra. După care am avut o bonă. De aceea mi-am și permis să ies imediat la muncă. Mai ales știind că este mama alături, mergeam la muncă cu inima împăcată că Alexandra e pe mâini bune. Mi-am dorit foarte mult să nu renunț la serviciu. Unii colegi artiști chiar mă mustrau pentru că nu stau trei ani acasă cu copilul. Dar eu îmi doream să nu pun cariera pe pauză, pentru că apoi este mult mai greu să reiei activitatea.

Dacă Alexandra e toată ziua la grădiniță și tu seara la evenimente, când vă vedeți? Când găsești timp pentru voi două?

Atunci când la noi e sezonul, evident că ne vedem rar. Doar luni, marți și miercuri. Se simte că ea ne duce dorul. Chiar și la grădiniță ea își îmbrățișează educatoarea atunci când are o secundă liberă. Deci, copilul deodată dă de înțeles că nu-i ajunge afecțiunea asta. Mai ales pentru că eu, atunci când sunt acasă, mereu o cuprind, ne jucăm, ne giugiulim. Nu sunt de părere că pe copil trebuie să-l pupi și să-i spui că îl iubești doar atunci când doarme, sau doar o dată pe an. Eu, dacă iubesc, iubesc non-stop! Iar în momentele în care nu sunt alături de ea, vorbim la telefon. Sunt și perioade când mai stăm acasă și atunci eu întotdeauna las totul la o parte. Nu fac curat și nu gătesc. Eu pur și simplu petrec timpul împreună cu ea.


A fost vreun moment mai sensibil în care ea ți-a reproșat că nu ești acasă, că îi este dor?

Da, atunci când se întâmplă să fim mai ocupați, ea îmi spune: “mama cât mai ai să lucrezi, vreau să stai acasă, să stau cu tine.” Și atunci îi explic: ”puiu, așa e serviciul mamei și al tatei. Noi mergem la serviciu ca să-ți putem oferi jucăriile pe care tu le vrei, haine, mâncare, dulciurile pe care tu le iubești atât de mult.” Adică, încerc să-i explic pentru că e destul de matură și înțelege totul foarte bine.

Înțelege acum când e mai mare. Dar când era mai mică, cum era?

Plângea ea și plângeam și eu. O lăsam cu lacrimi în ochi cu mămica sau cu bona. Sigur că nu-mi mai tihnea lucrul, dar îmi dădeam seama că am obligațiuni și eu trebuie să le îndeplinesc, pentru că pe om nu îl interesează că tu ai copil. Tu ai dat cuvântul, trebuie să vii să-ți îndeplinești serviciul. Cam asta e.


Cum recompensezi timpul cât ești plecată?

Sigur că în primul rând prin timpul petrecut cu ea, dar asta presupune și mersul la magazin pentru cadouri. Ea chiar încerca înainte să ne manipuleze cumva prin vorbe de genul: ”iată voi nu ați fost, voi mie trebuie să-mi cumpărați cadouri”. Până când i-am explicat că investim bani în niște jucării cu care ea se joacă 5 minute, apoi ele stau aruncate. Mai bine să folosim acest timp pentru noi, să ne plimbăm, să mâncăm o înghețată în parc. Evident că atunci când era mai mică, ea nu înțelegea asta. Dar acum ea singură îmi spune mereu ”mama lasă telefonul, hai să ne plimbăm”. Oricum trebuie să recunoaștem că, pentru copii, jucăriile sunt un lucru indispensabil, e slăbiciunea lor. Dar ceea ce o să-și amintească din copilărie, vor fi clipele petrecute cu părinții. La mine a fost aproximativ aceeași situație. Părinții mei erau o săptămână acasă, o săptămână plecați. Așa era seviciul lor. Respectiv, eu eram o săptămână acasă, o săptămână la vecini. Și eu nu țin minte lucrurile pe care mi le aduceau ei. În schimb, până acum țin minte cum noi stăteam împreună, cum citeam și făceam lecțiile cu mama, cum mă duceam cu tata la biliard, cum ieșeam cu mama și puneam hainele la uscat. Și eu îmi imaginez că exact așa va fi și în cazul Alexandrei. Ea o să țină minte că noi am sărit cu coarda, că noi am făcut clătite. Îmi dau seama că ceea ce facem noi împreună e mult mai important decât lucrurile materiale.


Alexandra a avut sau are accese de furie și dacă da, cum le faci față?

Da, am avut o asemenea perioadă. Cred că toți copiii o au pe la 3, 4 ani. Alexandra putea să strige, să bată din picioare când voia un lucru. Eu o lăsam să se liniștească și îi spuneam: ”Alexandra, mămica nu cumpără asta. Ori tu mergi cu mama, ori rămâi singură în magazin.” Și atunci ea stătea, se uita și chiar dacă ieșea din magazin cu lacrimi de crocodil, o lăsam să se liniștească și apoi discutam: ”de ce ai făcut asta? Tu vrei ca toată lumea să vadă că ai voce puternică? Da, bravo, ai voce puternică. Dar ce ai demonstrat prin asta? Că vrei acea bomboană? Pentru ce îți trebuie dacă noi avem o sacoșă de dulciuri acasă?” Deci, încercam să-i explic și noi peste perioada asta am trecut destul de repede. Sigur că sunt situații pe care prin discuții nu le poți rezolva, dar astea trec.

Se întâmplă să îți ieși din fire?

Da, evident! Nu suntem de fier și nu suntem mame perfecte. Avem slăbiciuni, momente în care nu ne simțim foarte bine. Când, de exemplu, te doare capul și copilul face gălăgie, evident că la un moment dat pur și simplu explodezi. Când eram mai mică, eram mai nervoasă. Acum și eu m-am maturizat și am înțeles că orice situație și orice problemă care apare se poate rezolva prin discuții. Mai cred că, munca asta de a fi o mamă bună pentru copilul tău, se învață din mers. Pot să zic acum, când privesc în urmă, că au fost situații când m-am comportat mai puțin bine, dar acestea au fost momente care au trecut și m-au învățat să fiu așa cum sunt acum – mai calmă, mai înțelegătoare și mai răbdătoare. Noi suntem exemplu pentru copiii noștri și trebuie să fim calmi ca ei să înțeleagă că uite așa se pot rezolva problemele. Fără ca să strigi, să lovești. Doar prin cuvinte, prin explicații, prin răbdare.


Care e refugiul tău în momentele dificile?

Când sunt astfel de momente, eu urc la volan și merg. Pot să merg și câțiva kilometri în afara orașului. Îmi pun muzica preferată la volum maxim, îmi iau o cafea, conduc și pur și simplu las ca toată această energie negativă să iasă din mine. Îmi sunt suficiente și 30 de minute ca să îmi revin.

Ești mama care se ține de regim sau regulile mai pot fi încălcate?

Păi regulile sunt făcute pentru a fi încălcate, altfel nici nu erau scrise! 😁 Dacă e să lăsăm gluma la o parte, ținem regimul doar în ceea ce privește ora somnului, pentru că Alexandra nici nu rezistă să se culce mai târziu de 22.00, 22.30. În rest, nu mergem chiar strict după regim. Sunt zile când chiar nu ai chef să faci nimic și atunci te conduci după dispoziția pe care o ai. Când este grădinița, avem un regim destul de bine organizat, cu mici excepții. Acum, însă, ne trezim când vrem.

Apropo, în această perioadă mai complicată pentru toți, ce faceți, cum petreceți timpul?

Avem caiete cu autocolante, scriem, citim, ne jucăm, cântăm, dansăm. Toată ziua suntem împreună, doar la magazin mergem sau eu sau Marcel, fără ea. Tot acum o învăț pe Alexandra să sară cu coarda și ea nu prea are răbdare și se enervează.

Cum o ajuți când nu are răbdare?

Încerc să-i explic că niciodată nu-ți iese totul din prima și că nimeni nu s-a născut învățat. Evident că ea stă, se uită la mine, aruncă coarda, după care revine și-mi spune: ”mămica, eu vreau să încerc din nou.” Deci, eu îi explic, dar nu o impun. O las să decidă singură. Cred că nu poți impune pe nimeni să facă un lucru bun. Omul trebuie să vrea să-l facă. Evident că ea nu vrea întotdeauna să citească, dar nici atunci nu o impun. Consider că ea trebuie să facă ceea ce simte cu o mică îndrumare din partea noastră.

Am văzut că foarte des cântați împreună în emisiuni sau live-uri pe telefon. Asta pentru că își dorește ea sau pentru că îți dorești tu?

Eu nu știu dacă îmi doresc ca Alexandra să devină cântăreață. Adică îmi doresc, dar nu în Moldova. Noi vedem aptitudini în ea. Și faptul că facem video împreună e pentru că ea își dorește, nu pentru că noi o impunem. Ea mă aude cântând și peste 3 minute știe melodia pe de rost. Asta se întâmplă fără ca noi să vrem, ci pentru că ea este întradevăr talentată. Totuși, vom încerca să mergem pe linia actoriei. Asta e tot artă. Mai ales că ea are o memorie foarte bună. Vom continua să facem duete pentru satisfacția noastră și a ei.


Dar dacă ea o să-și dorească neapărat?

Sigur că nu o să-i interzicem, doar o să încercăm să fie dezvoltată multilateral, ca să aibă o multitudine de posibilități de a-și câștiga pâinea.

Ce notă ți-ai pune ție ca mamă?

Pe Alexandra trebuie s-o întrebi. Dar, luând în considerație faptul că nu cred în perfecțiune, cred că aș merita un 9 sănătos.

Cornelia, îți mulțumesc!

Cu drag!

Un gând despre „Cornelia Ștefăneț – “Unii colegi artiști chiar mă mustrau pentru că nu stau trei ani acasă cu copilul. Dar eu îmi doream să nu pun cariera pe pauză…”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s