Confesiunile medicului Vadim Scarlat

De ce medicul Vadim Scarlat?

✔️Pentru că am născut la el, vor spune unii. Da, și acesta e un motiv! Dar mai mult decât atât, pentru că:

✔️atunci când am crezut că după toate câte i s-au întâmplat în ultima vreme va fi dezamăgit sau chiar distrus și nu va mai dori să profeseze, cel puțin în țara noastră, dumnealui i-a uimit pe toți și a revenit în forță la una dintre cele mai bune și performante maternități din țară;

✔️pentru că am crezut că acum va avea un program mai lejer, că va avea mai puține paciente. Și aici am greșit. La ușa domnului doctor Scarlat se fac din nou cozi. Se pare că antipublicitatea e de fapt o publicitate mai bună;

✔️pentru că e un profesionist care se pare că nu poate exista fără pasiunea pe care o are pentru medicină. E drept că și domeniul medical nu ar mai fi același fără el, or asta au demonstrat-o comentariile și acțiunile pacienților și colegilor săi;

✔️pentru că îmi propun să scriu despre oamenii care fac bine ceea ce fac;

✔️pentru că îmi place să descopăr și să arăt latura omenească a profesioniștilor!

Domnule doctor, această putere de a trece prin toate cu atâta optimism și cu zâmbetul pe buze e o calitate moștenită sau învățată?

E una căpătată. Atunci când arăți dușmanului că ai fost doborât, nu ajungi la nimic bun. Chiar și când ești doborât, trebuie să primești înfrângerea cu capul sus.

Să înțeleg că e o mască?

Uneori poate că e o mască, dar e o mască pe care o capeți prin muncă. Nu o pui și o scoți așa pur și simplu. Eu, de fapt, în adâncul sufletului sunt rece, dur, dar pe cât sunt de rece, atât sunt și de sentimental. Fiecare problemă, fiecare situație, trece prin mine ca și curentul electric și uneori lasă urme foarte dure. Ceea ce nu arăți pe față nu înseamnă că nu simți și suferi. Ba uneori suferi mai mult decât pacientul. Medicii întotdeauna suferă mult pentru fiecare nereușită a unui pacient, chiar dacă a făcut totul extrem de bine.

Cât de ușor puteți fi rănit?

Dacă ai pune la inimă tot ce vezi și se spune, departe nu ajungi. Ar trebui să filtrezi. De multe ori eu las răutățile să treacă pe lângă mine. Pot să reflectez asupra a ceea ce s-a spus în adresa mea, dar asta nu mai mult de 5, 10 minute.

Munca dumneavoastră este foarte solicitantă. De fapt, profesia de medic implică foarte multă responsabilitate, iar asta poate fi foarte obositor, mai ales când ai un volum foarte mare de muncă. Cum vă reveniți? De unde găsiți puterea și energia de a merge mai departe?

Doar lucrând cu pacientul. Nu este o limită la muncă. Doar satisfacția că pacientul este mulțumit îmi face bine. Chiar dacă nu ai mâncat sau dormit 24 de ore sau mai mult, emoțiile pozitive pe care le capeți de la pacient sunt cea mai mare satisfacție a vieții.

Vă hrăniți cu emoții?

Da, ca un vampir.

Trebuie să existe și vreo pasiune, vreun hobby, care să vă coloreze viața sau să vă ajute să vă odihniți, să meditați…

Da, fac sport, pentru că o dată ce promovezi un stil de viață sănătos, trebuie să îl și urmezi. Și îmi mai place grădinăritul. Am grijă de grădină și acasă, dar și atunci când mergem la părinți. Îmi mai plac foarte mult coniferele dar și orhideele și le îngrijesc cu plăcere.

Dar familia? E și ea o sursă de energie? Care este rolul ei?

Familia suportă consecințele unui om obosit, stresat. Dar, după ce am trecut prin diferite situații, am înțeles că acasă nu trebuie să aduci nimic. Toate grijile trebuie să rămână acolo, la spital. Acolo se termină munca, iar acasă trebuie să vii și să fii alt om.

E ușor de spus dar destul de greu de făcut…

Da, e ușor de spus și mai greu de făcut, dar în viață sunt trei lucruri importante pe care le-am înțeles târziu, dar le-am înțeles: sănătatea, familia și paza celui de sus. Restul, nu are valoare.

Le-ați înțeles târziu, adică când?

După toate “peripețiile” prin care am avut de trecut în ultimul timp.

Deci, vedeți tot ce vi s-a întâmplat mai degrabă ca pe o lecție decât ca pe o înfrângere? 

Asta a fost o situație care m-a ajutat să trec de la o etapă la alta, un fel de restart. Ca și când se blochează un calculator.

Dar se pare că în cazul dat mai degrabă v-au blocat decât v-ați blocat.

A fost doar o situație. Putea fi mult mai rău. Un atac de cord, un accident provocat de supraoboseală, o greșeală la muncă. S-a întâmplat așa cum a fost să fie. Asta m-a determinat să apăs un pic frânele, or munca a devenit ca un narcotic pentru mine. Mie mi-a plăcut întotdeauna să lucrez cu pacientul. Nu am optat niciodată pentru vreo funcție. Nu am dorit și nici nu doresc. Tot ce îmi doresc e să pot lucra eu împreună cu pacientul.

Ce ați simțit când ați aflat că pacientele și unii colegi au ieșit la protest ca să vă susțină?

Eu nici nu știam că este organizat un protest. Apoi, când am aflat, am simțit că nu sunt singur. De mult ori se găseau oameni cu mai multă experiență care îmi spuneau că acord prea mult timp și atenție pacientelor mele și îmi argumentau cu vorbe de genul: “acum tu le trebuiești. Pe urmă, când vei avea o problemă, nu vei trebui nimănui. Mai selectează-le, mai refuză-le”, îmi spuneau ei. Dar cum? Îmi spune cineva cum să selectezi pacienții? După ce criteriu pot fi selectați pacienții? Mai ales femeile însărcinate? Punându-le condiții, taxă? Nu am vrut așa. Nu e despre mine. Revenind la ce am simțit când am aflat de proteste, a fost o susținere morală pentru mine. M-am gândit: înseamnă că nu trebuie să las mâinile în jos. În perioada cât eram în arest cineva mi-a lăsat un mesaj într-o carte pe care mi-a transmis-o într-un colet și care suna așa: “Жалость раздают всем, а зависть нужно заслужить.” Pentru mine asta a însemnat că trebuie să fac ceva ca totul să fie bine și să nu las mâinile în jos.

A fost vreun moment în care ați vrut să lăsați mâinile în jos?

În așa situații lași și mâinile și picioarele și capul în jos. Nu te uiți la nimic. Pe acel teritoriu pierzi pur și simplu moralul. Atuul meu e că mă pot adapta conform situației. Superiorii mei spuneau: “lui Scarlat îi puteți da și etajul tehnic, el și acolo o să lucreze.” Eu mă adaptez la orice condiție care este. E clar că undeva trebuie mai șerpuit, undeva trebuie schimbat zâmbetul, undeva de pus diplomația în funcție, undeva mai cedezi, undeva mai pleci capul. Este ceva necesar, pentru că în viață nu poți să mergi ca un tractor. În viață trebuie să te mai oprești, să faci și un pas înapoi dacă e cazul. Noi toți suntem oameni și văzând lucrurile și din afară și din interior, am înțeles că familia are o importanță foarte mare. Că în afară de familie tu nu trebuiești nimănui. Da, pacienții sunt bravo. Chiar mulțumesc fiecărui pacient care s-a înrolat în lupta aceasta pentru susținerea unui doctor. Lumea m-a susținut pentru că m-am străduit să nu fac nimănui rău. Din contra, m-am străduit să ajut, să dau de la mine, să susțin, să vin noaptea, să vin într-o zi de odihnă, într-o zi de sărbătoare. Practic, mulți ani la rând mi-am petrecut ziua de naștere la maternitate.

Cât de mult contează imaginea pentru dumneavoastră, sau de ce îndemnați mereu femeile să se rujeze, să se machieze?

Nu este vorba atât de machiaj cât este vorba de faptul că femeia trebuie să arate întotdeauna bine, indiferent de situație. Femeia este simbolul vieții. Este mai mult un respect față de sine. Femeia e frumoasă cum e dată de la natură, dar un machiaj ușor, pentru a-i contura frumusețea, nu strică niciodată.

Cu soția dumneavoastră sunteți la fel de exigent?

Eu cer, sau rog, sau propun. La noi în casă se discută. Nu poți bate cu pumnul în masă și să spui că vrei așa sau altfel. Dacă nu era soția mea, nici eu nu eram astăzi ceea ce sunt. E ca în bancul cu generalul și măturătorul. Eu sunt de părere că bărbații care au o reușită au întotdeauna în spate o femeie puternică care le ține umărul de protecție. Susținerea face mult. De aceea și vorbesc mereu de valoarea familiei.

Ce responsabilități vă revin acasă, în familie?

Noi ne completăm unul pe celălalt. Nu există doleanțe de genul că asta trebuie să faci tu și numai tu. Soția mea a zis o dată: “eu niciodată nu m-am gândit că o să schimb roțile la mașină.”

De aceea și întreb de responsabilități, de vreme ce mereu sunteți ocupat, mereu dedicat profesiei.

Practic totul revenea pe umerii ei. Ce rost avea că eram în familie dacă permanent eram cu telefonul la ureche sau la maternitate. Fiecare serbare sau deplasare depindea de regimul meu de muncă. În așa caz nu rezistă nici armonia în familie, dar nici starea de sănătate. Acum am mai schimbat accentele!

Revenind la medicină. Diferența dintre privat și de stat. Bănuiesc că e o diferență pe care o simte nu doar pacientul. Dumneavoastră, ca medic care a lucrat și acolo și dincolo, ce ne puteți spune?

Dacă e să fac comparație între spitalul privat și spitalul de stat am înțeles că pacientul nostru merită mai mult, merită să i se acorde o atenție mai deosebită. Pentru fiecare pacientă care vine să nască, sarcina și nașterea ar trebui să fie o sărbătoare. Lucrând și acolo și acolo am înțeles că la privat te simți doctor. Pentru că ai posibilități și condiții pe care să i le acorzi pacientului. Atunci când nu ai posibilități, te simți oarecum stingherit de situație. Da, e scump, dar pentru noi de multe ori sănătatera nu are prioritate. Facem reparații, cumpărăm mașină, cumpărăm casă și nu ne gândim că e scump, acolo dăm, dar când e vorba de sănătate, economisim. Da, și la stat lucrează doctorii, dar uneori pacienții încep să facă diferența. Eu nu spun că privatul are prioritate. Pur și simplu sunt pacienți care își pot permite și pacienți care nu-și pot permite și regret asta. Aș vrea să-și poată permite toți. Pe viitor, centrele private vor avea o valoare mai mare decât centrele de stat.

Dar centrele de stat vor putea ajunge la un standart de condiții?

Problema nu e în condiții. Condițiile pot fi făcute. Problema e în populație. Nu se păstrează. Multora nu le pasă ce se întâmplă. Mulți nu se gândesc ce va fi mâine. După ei nu lasă nimic. Alte generații aveau alt spirit de a lăsa ceva după ei, dar cele de astăzi nu au așa ceva. Și asta se întâmplă nu doar în medicină. Nu vreau să discreditez pe nimeni, dar unii pacienți chiar nu păstrează nimic. De ce la hotel se păstrează dar în spital nu? Poate ar trebui să se plătească mai mult și atunci oamenii ar fi mai conștienți.

Vă mulțumesc pentru timpul acordat și pentru sinceritate!

Un gând despre „Confesiunile medicului Vadim Scarlat

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s